Trending

Ziua Mondială a Diabetului: De ce depistarea precoce este singura armă împotriva unui inamic tăcut

Ziua Mondială a Diabetului este marcată anual, la 14 noiembrie, pentru creșterea nivelului de conștientizare asupra diabetului zaharat, a impactului său asupra sănătății și a importanței prevenirii, depistării precoce și accesului la îngrijire și tratament.

În anul 2026, tema stabilită de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este „Intervenții precoce împotriva diabetului” („Early action on diabetes”), punând accent pe diagnosticarea precoce, accesul echitabil la servicii de îngrijiri complete și reducerea stigmatizării persoanelor care trăiesc cu diabet.

Diabetul este o provocare majoră pentru sănătatea publică. Este o boală metabolică cronică, caracterizată prin faptul că organismul nu produce suficientă insulină sau nu o poate utiliza eficient, ceea ce duce la creșterea nivelului glucozei din sânge. În timp, nivelurile crescute ale glicemiei pot afecta inima, vasele de sânge, ochii, rinichii și sistemul nervos.

Diabetul poate duce la complicații grave, inclusiv pierderea vederii, insuficiență renală, infarct miocardic, accident vascular cerebral și amputații ale membrelor inferioare. În 2021, diabetul a fost cauza directă a aproximativ 1,6 milioane de decese, iar boala renală asociată diabetului a provocat alte aproximativ 530.000 de decese.

Recunoașterea simptomelor poate salva vieți! Tema Zilei Mondiale a Diabetului din 2026 atrage atenția asupra importanței recunoașterii semnelor și simptomelor diabetului.

Printre cele mai frecvente simptome se numără setea excesivă, urinarea frecventă, oboseala persistentă și vederea încețoșată. Poate apărea, de asemenea, scădere inexplicabilă în greutate. Diabetul de tip 1 se dezvoltă adesea rapid, în timp ce diabetul de tip 2 evoluează treptat și poate rămâne mult timp fără simptome evidente, ceea ce întârzie diagnosticarea.

Recunoașterea simptomelor și prezentarea la medic pentru investigații pot contribui la depistarea din timp și instituirea precoce a îngrijirii necesare.

În cazul diabetului de tip 2, alimentația sănătoasă, activitatea fizică regulată, menținerea unei greutăți corporale normale și evitarea consumului de alcool și tutun pot contribui la prevenirea sau întârzierea apariției bolii.

În România, datele oficiale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) arată că, în anul 2023, un număr de 1.229.971 de persoane au beneficiat de tratament în cadrul Programului național de diabet zaharat. Acest indicator reflectă persoanele aflate în evidența și tratate în cadrul programului și nu trebuie interpretat ca reprezentând numărul total al persoanelor care trăiesc cu diabet în România. În cadrul Programului Național sunt asigurate, printre altele, tratamentul medicamentos, monitorizarea controlului glicemic prin determinarea hemoglobinei glicozilate (HbA1c), precum și materiale și dispozitive necesare monitorizării glicemiei, conform condițiilor prevăzute în program.

Acțiunea precoce este foarte importantă,  de la prevenție la îngrijire.

OMS subliniază că diagnosticarea diabetului reprezintă doar primul pas. Pentru a preveni complicațiile și a menține o bună calitate a vieții, persoanele cu diabet trebuie să aibă acces la îngrijire continuă, tratament adecvat, tehnologii moderne și sprijin pentru gestionarea bolii în viața de zi cu zi.

De Ziua Mondială a Diabetului 2026, mesajul central este simplu și puternic: „Intervenția precoce contează”. Recunoașterea simptomelor, prezentarea la medic, diagnosticarea precoce, adoptarea unui stil de viață sănătos și accesul la îngrijire și tratament pot reduce riscul complicațiilor și pot contribui la o viață mai lungă și mai sănătoasă pentru persoanele care trăiesc cu diabet.

Să reținem că diabetul zaharat este o boală cronică, dar care se poate ține bine sub control, dacă este depistat din timp și tratat corect, fiind necesară și o atenție sporită al pacientului privind adoptarea și menținerea unui stil de viață sănătos.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button