Dincolo de uniformă, solidaritatea salvează vieți! Jandarmii sătmăreni au donat sânge pentru cei aflați în nevoie

Uneori, un strop din sângele nostru poate însemna o viață întreagă pentru altcineva! Pornind de la acest gând, jandarmii sătmăreni au demonstrat încă o dată că solidaritatea, empatia și grija față de semeni sunt valori care îi definesc nu doar în îndeplinirea misiunilor, ci și dincolo de uniformă.
Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „General de Brigadă Ioniță Borșan” Satu Mare s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare pentru a dona sânge, contribuind astfel la sprijinirea pacienților care au nevoie de transfuzii și tratamente medicale.



Pentru unii dintre jandarmii participanți, donarea de sânge a devenit un obicei, o modalitate prin care aleg să îi sprijine periodic pe cei aflați în dificultate. Pentru alții, a fost prima experiență de acest fel, dar și începutul unui demers pe care își doresc să îl continue. Indiferent de experiență, pe toți i-a unit aceeași convingere: binele se face prin fapte, iar fiecare dintre noi poate contribui la salvarea unei vieți.
Prin această inițiativă, jandarmii sătmăreni își reafirmă implicarea în viața comunității și dorința de a fi alături de cetățeni nu doar prin misiunile desfășurate zilnic ci și prin acțiuni umanitare care pot aduce speranță celor aflați în momente dificile.



