Trei focare de pestă porcină africană, încă active în județul Satu Mare. Medicii veterinari au aplicat amenzi de peste 25.000 de lei

Trei focare de Pestă Porcină Africană (PPA) sunt în continuare active în județul Satu Mare, în localitățile Gherța Mare, Homorod și Tiream. În aceste zone sunt menținute restricțiile sanitare veterinare, iar autoritățile avertizează că riscul apariției unor noi focare rămâne ridicat, inclusiv din cauza evoluției bolii în județele învecinate și în fondurile de vânătoare.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare continuă controalele în gospodăriile populației și în exploatațiile profesionale, pentru depistarea timpurie a bolilor transmisibile la animale. Verificările vizează efectivele de bovine, ovine, caprine și porcine, iar medicii veterinari evaluează animalele din fiecare exploatație.
În urma controalelor efectuate în această săptămână, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.200 de lei. Cea mai mare amendă, de 24.000 de lei, a fost aplicată unei exploatații profesionale de suine, pentru nerespectarea restricțiilor sanitare veterinare din zonele de protecție antiepizootică.
O altă amendă, de 1.200 de lei, a fost aplicată unei exploatații nonprofesionale. De asemenea, inspectorii au dat trei avertismente în gospodării pentru vânzarea sau înstrăinarea animalelor fără documentele prevăzute de legislația sanitar-veterinară.
DSVSA le reamintește crescătorilor că au obligația să permită accesul medicilor veterinari concesionari în exploatații și să asigure contenția animalelor, astfel încât acestea să poată fi evaluate corespunzător.
Pericolul nu este limitat la nivel local. Potrivit DSVSA, în aceeași perioadă sunt raportate 93 de focare de Pestă Porcină Africană în mai multe state europene, printre care Ungaria, Polonia, Germania, Spania, Italia, Slovacia și România.



