Trending

Tensiune electorală la Spitalul Județean Satu Mare!

Un incident cu caracter electoral s-a petrecut în ziua alegerilor la poarta Spitalului Județean Satu Mare, unde agenții de pază nu au permis reprezentanților unor partide politice să intre în unitatea spitalicească și să suprevegheze modul în care se desfășoară procesul electoral cu urna mobilă, de către votanții internați în spital. A fost apelată poliția prin 112, dar până la sosirea polițiștilor situația s-a remediat.

Iată ce spune poliția despre incident:

La data de 9 iunie a.c., ora 15.20, polițiștii din cadrul IPJ Satu Mare au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la un incident, care a avut loc la poarta de acces a unei unități medicale.

Deplasându-se la fața locului, din verificările efectuate, polițiștii au constatat faptul că agenții de pază de la unitatea medicală din Satu Mare nu au permis accesul pentru două persoane, care nu sunt membri în comisia de votare, dar care și-au exprimat intenția de a participa în calitate de asistenți la desfășurarea procesului de vot prin urna mobilă în incinta unității spitalicești.

Situația dintre agenții de pază ai spitalului și reprezentanții partidelor politice s-a remediat la sosirea forțelor de ordine publică.

Procesul electoral cu urna mobilă în incinta unității medicale s-a desfășurat în condiții legale, celor două persoane fiindu-le permis accesul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button