Aglomerație imensă în vămi! Din cele trei puncte fierbinți din țară, două sunt în județul Satu Mare!

Coloane de maşini s-au format în mai multe puncte de trecere a frontierei, şoferii care vor să treacă cu autoturismele din România în Ungaria fiind nevoiţi să aştepte şi o oră şi jumătate pentru formalităţile vamale.
Cele mai aglomerate punctele de trecere a frontierei cu Ungaria au fost cele de la Urziceni şi Petea, unde s-au format coloane de maşini, iar şoferii de autoturisme aşteaptă o oră şi jumătate pentru a ieşi din ţară.
Aglomerate sunt şi cele două puncte de trecere a frontierei de la Nădlac. La Nădlac I timpul de aşteptare este de 80 de minute, în timp ce la Nădlac II autoturismele aşteaptă 40 de minute pentru a trece graniţa.
Aglomeraţie este şi la vama Borş II, dar şi la Cenad unde timpul de aşteptare pentru ieşirea din ţară este de 50 de minute, în timp ce în punctele de trecere a frontierei de la Valea lui Mihai, Săcuieni, Borş şi Turnu timpul de aşteptare este de jumătate de oră pentru autoturisme.



