Trending

Atenție la capcanele de pe internet! Seniorii din Botiz, instruiți de polițiști de Ziua Vârstnicilor

Polițiștii Compartimentului de Prevenire și ai Secției 3 Poliție Satu Mare au organizat o întâlnire interactivă cu seniorii și voluntarii din comunitatea „Hi Digital” de la Biblioteca Botiz, chiar de Ziua Internațională a Vârstnicilor. Scopul principal al acțiunii a fost instruirea persoanelor în vârstă cu privire la pericolele din mediul virtual și combaterea tentativelor de phishing și fraudă online, fenomene tot mai prezente și în mediul rural.

În cadrul activității, polițiștii le-au explicat bunicilor regulile de aur ale siguranței pe internet: cum să recunoască ofertele „prea bune ca să fie adevărate”, cum să își protejeze datele personale și cum să evite capcanele prin care hackerii pot prelua controlul asupra telefoanelor sau computerelor.

Seniorii au învățat noțiuni practice despre crearea unor parole sigure, setarea profilurilor private pe rețelele de socializare și utilizarea funcțiilor de blocare sau raportare a abuzurilor.

Întâlnirea s-a transformat rapid într-un dialog deschis, în care participanții au împărtășit experiențe personale și au primit soluții concrete de la oamenii legii pentru a nu deveni victimele infractorilor cibernetici.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button