Trending

CSM Olimpia era să dea lovitura la Cluj! A condus CFR-ul la pauză. Sătmărenii au cedat pe final

CSM Olimpia Satu Mare a disputat joi după-amiază un test important în compania unei formații de top din fotbalul românesc. Sătmărenii au pierdut cu 2–1 pe terenul celor de la CFR Cluj, după ce au condus la pauză și au avut o prestație solidă în prima repriză. Echipa pregătită de Ilyés Róbert a cedat pe final, golul victoriei fiind marcat în minutul 80.

Sătmărenii au început curajos partida amicală de la Cluj și au reușit să țină piept formației din SuperLigă. Olimpia a fost bine organizată în defensivă, a avut o atitudine bună și nu s-a limitat doar la faza de apărare, punând de mai multe ori în pericol poarta gazdelor.

Eforturile echipei sătmărene au fost răsplătite în minutul 25. În urma unei centrări trimise în careu, Liviu Drăghiceanu a înscris și a dus Olimpia în avantaj, 0–1.

Până la pauză, sătmărenii au gestionat bine avantajul și au intrat la cabine cu un rezultat care reflecta prestația foarte bună din prima parte a jocului.

La reluare, Ilyés Róbert a schimbat întreaga echipă, dorind să le ofere tuturor jucătorilor minute și, totodată, să vadă la lucru întreg lotul. CFR Cluj a continuat inițial cu formula de start, iar diferența s-a făcut rapid simțită: Kun Viktor a restabilit egalitatea în minutul 48.

Pe parcursul reprizei secunde, și formația clujeană a apelat la mai multe schimbări. Olimpia a rămas însă disciplinată și a continuat să lupte de la egal la egal. Experiența gazdelor și ritmul partidei și-au spus însă cuvântul pe final.

În minutul 80, Billel Omrani a înscris golul care a făcut diferența, iar CFR Cluj s-a impus în cele din urmă cu 2–1.

Chiar dacă rezultatul nu a fost favorabil echipei sătmărene, antrenorul Ilyés Róbert s-a declarat mulțumit de modul în care au evoluat elevii săi, în special în prima repriză.

„A fost un meci foarte util, pentru că am întâlnit o echipă foarte bună. Noi am arătat bine, mai ales în prima repriză. Am fost bine organizați în defensivă și am fost o echipă unită.

În repriza a doua am schimbat întreaga echipă pentru a vedea ce poate fiecare jucător. Au apărut câteva greșeli, dar sunt lucruri pe care le putem corecta în urma analizei video.

Sunt mulțumit de atitudinea și disciplina jucătorilor. Putem construi mult pe baza acestui meci și cred că, prin jocul nostru, putem readuce cât mai mulți suporteri în tribune.”

După testul de la Cluj, jucătorii Olimpiei au primit două zile libere. Pregătirile vor fi reluate apoi la Satu Mare, cu gândul la următorul meci oficial din Liga 2.

Pentru formația sătmăreană urmează confruntarea din 10 octombrie, în deplasare, cu CS Dinamo, partidă în care Olimpia va încerca să continue parcursul din campionat cu un rezultat pozitiv.

MECI AMICAL

CFR Cluj – CSM Olimpia Satu Mare 2–1 (0–1)

Au marcat: Kun Viktor 48’, Billel Omrani 80’, respectiv Liviu Drăghiceanu 25’

CSM Olimpia: Vlad Muțiu – Eduard Dănilă, José Elo, Cătălin Oanea, Gheorghe Carpa, Mickael Panos, Alin Boțogan, Liviu Drăghiceanu, Vida Kristopher, Sergiu Jurj

Au mai jucat: Ionuț Pop – Matei Marin, Cornel Ardei, Paul Copaci, Cosmin Zamfir, Nicholas Andone (Cosmin Miclăuș), Bara Levente, Amir Jorza, Alin Văsălie, Constantin Trip, Denis Golda.

Antrenor principal: Ilyés Róbert

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button