Trending

Frigul îi împinge spre adăposturi improvizate. Razie pe malul Someșului

O acțiune desfășurată de Poliția Locală Satu Mare pe malurile Someșului s-a încheiat cu identificarea unui adăpost improvizat în care locuiau doi bărbați, de 66, respectiv 53 de ani.

Polițiștii locali au verificat zona și au descoperit locul în care cele două persoane își amenajaseră un culcuș. Potrivit Poliției Locale, bărbații se aflau deja în evidențele instituției și fuseseră sancționați anterior pentru diferite fapte asociate nerespectării normelor de conviețuire socială.

Cei doi au fost conduși la Adăpostul de noapte, unde li s-a oferit posibilitatea de a beneficia de condiții adecvate în perioada rece.

După intervenția polițiștilor locali, zona în care fusese amenajat adăpostul improvizat a fost curățată. Angajații societății de salubrizare au îndepărtat deșeurile acumulate în acel loc.

Verificările vor continua

Poliția Locală Satu Mare anunță că astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, în condițiile în care scăderea temperaturilor îi determină pe oamenii fără adăpost să își improvizeze culcușuri în diferite zone ale municipiului.

Reprezentanții instituției le recomandă sătmărenilor care observă astfel de situații să le semnaleze cât mai rapid, pentru ca echipajele să poată interveni și să le ofere persoanelor respective sprijinul disponibil.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button