8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului- cea mai mare sărbătoare a toamnei
În 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mică. Este prima sărbătoare din noul an bisericesc, care a început la 1 septembrie. Totodată este și cea mai mare sărbătoare a toamnei.
Povestea venirii pe lume a celei care I-a dat viață Mântuitorului Iisus Hristos, este prezentată în Biblie. Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria. În limba ebraică numele Maria înseamnă ”cea iubită”.
În credinţa populară, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.
În această zi, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe.
Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.
Potrivit tradiţiei, în ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. Credincioşii merg de dimineaţa la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.
În România, peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica în 8 septembrie, de sărbătoarea Sfintei Maria, din care peste 1.800.000 de femei poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana şi în jur de 400.000 de bărbaţi se numesc Marian sau Marin.
La mulți ani, tuturor!