Tragedie fără margini. Cinci morți într-un accident rutier în țară, toți ocupanți ai unui singur autoturism!
Cinci bărbați au decedat într-un accident rutier care s-a produs seara trecută, pe o șosea din județul Hunedoara, scrie hd.cotidianul.ro. Totodată, un adolescent de 15 ani, care se afla în zona accidentului a fost rănit. La locul accidentului au intervenit echipajele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, Poliție, Jandarmerie și Ambulanță.
,,S-a constatat că un autoturism a intrat într-un cap de pod iar toți cei cinci ocupanți ai autovehiculului, adulți de sex masculin, erau decedați.
O altă persoană, un biciclist în vârstă de 15 ani, aflat în trafic, a fost rănit, iar o femeie a suferit un atac de panică.
Ambulanțele SMURD și ale S.A.J. au transportat persoanele rănite la spitalele din Orăștie și Deva, iar instituțiile abilitate au început cercetările pentru a stabili cauzele accidentului rutier”, a transmis maiorul Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 22 de ani, din localitatea Geoagiu, în timp ce conducea un autoturism din direcția Geoagiu spre Gelmar, a efectuat depășirea unui alt autoturism, a pierdut controlul volanului și a lovit un cap de pod, acroșând, totodată și un biciclist, care se deplasa pe partea carosabilă”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.