Legume și fructe trimise de guvern pentru copii, în școli și grădinițe, în anul școlar care stă să înceapă!

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat într-o conferință de presă că aproximativ 1,9 milioane de copii care merg la grădiniţă sau la şcoală vor primi în anul şcolar viitor fructe, legume, produse lactate şi de panificaţie proaspete.
El a adăugat că, săptămânal, copiii din grădiniţe şi şcoli până în clasa a opta, inclusiv, vor primi câte două porţii de fructe şi legume, trei porţii de lapte sau lactate, două porţii de produse lactate şi cinci produse de panificaţie.
Continuă astfel programul pentru şcoli al României de care au beneficiat aproximativ 1,8 milioane de copii în cursul anului precedent.
Bugetul total al programului depăşeşte 760 de milioane de lei, din care peste 86 de milioane reprezintă ajutorul financiar alocat de către Uniunea Europeană, a spus Mihai Constantin în conferinţa de presă de la Palatul Victoria.



