Trending

Mecanici de locomotivă și impiegați de mișcare prinși beți la serviciu! Printre ei și o femeie.

Poliţiştii de la Transporturi, în colaborare cu Autoritatea de Siguranţă Feroviară, au verificat cu etilotestul, aproape 1.000 de persoane cu atribuţii în siguranţa circulaţiei, deschizând dosare penale în cazul mai multor angajaţi aflaţi la serviciu sub influenţa alcoolului, anunţă într-un comunicat Poliția Română,  care  prezintă patru cazuri în care doi electromecanici, un şef de echipă de întreţinere şi o femeie impiegat au fost depistaţi sub influenţa alcoolului, fiindu-le deschise dosare penale.

Controalele au fost făcute în intervalul 6 iunie – 30 septembrie, având ca scop creşterea siguranţei pe calea ferată.

Au fost efectuate 495 de controale, legitimate 949 de persoane cu atribuții în siguranța circulației și  efectuate verificări în 232 de unități de cale ferată și 145 de trenuri. 

În cadrul activităților preventive, au fost verificate cu etilotestul/alcoolscopul 949 de persoane cu atribuții în siguranța circulației, de către reprezentanții A.S.F.R. și au fost verificați 180 de mecanici de locomotivă, în ceea ce privește depășirea serviciului maxim admis pe locomotive. 

Pe durata acțiunii, polițiștii au constatat 10 infracțiuni, fiind cercetate 10 persoane, dintre care 10 persoane au fost depistate în flagrant delict, iar 8 au fost conduse la spital, în vederea prelevării probelor biologice de sânge.

 Exemple:

 1. La data de 28 iunie 2023, ora 11.00, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov, în cooperare cu inspectorii de stat I.S.F. Brașov, au depistat un angajat în funcția de electromecanic, care avea 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

2. La data de 22 iunie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Galați, în cooperare cu un inspector de stat I.S.F. Galați, în urma unui control inopinat și testării cu aparatul alcooltest a unui șef de echipă de întreținere, a rezultat faptul că acesta a consumat băuturi alcoolice.

3. La data de 22 august 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila – Postul de Poliție Transporturi Feroviare Brăila, în cooperare cu un inspector I.S.F. Galați, au procedat la testarea cu aparatul alcooltest a unui electromecanic, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

 În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat faptul că electromecanicul  a consumat băuturi alcoolice, motiv pentru care s-a procedat la conducerea acestuia la sediul poliției, apoi la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

4. La data de 3 septembrie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Galați – Postul de Poliție Transporturi Feroviare Bărboși au fost sesizați despre faptul că o femeie,  având funcția de impiegat dispozitor în cadrul acestei stații, s-a prezentat la intrarea în tura de serviciu sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat faptul că a consumat băuturi alcoolice, motiv pentru care s-a procedat la conducerea acesteia la o unitate spitalicească din Galați, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei.

 În toate cazurile au fost întocmite dosare penale.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button