Trending

Vreme la extreme în Satu Mare: Alertă de vijelii după aerul irespirabil de Cod Roșu

Județul Satu Mare, aflat deja sub avertizare Cod Roșu de caniculă, va fi lovit în această după-amiază de o masă de aer instabil, meteorologii emițând un Cod Galben de vijelii, grindină și averse torențiale.

Astăzi, 30 iunie, după o primă parte a zilei sufocantă, în care aerul va deveni irespirabil din cauza Codului Roșu de caniculă (cu temperaturi maxime ce ating local 39 – 41 grade și un disconfort termic accentuat, atmosfera va deveni extrem de instabilă.

Până marți, 1 iulie, la ora 10.00, rămân în vigoare avertizările deja emise de ANM: cod roșu de temperaturi extreme pentru Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei, unde maximele vor ajunge la 41 de grade, iar nopțile vor rămâne tropicale. 

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), peste avertizarea de căldură extremă se va suprapune un Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabil astăzi, 30 iunie, între orele 12:00 și 23:00.

Vijelii de peste 80 km/h și grindină de mărimea unei monede

Contrastul termic major dintre aerul fierbinte de la sol și frontul de aer rece va genera fenomene convective severe. În intervalul menționat, în Satu Mare (alături de Crișana, Maramureș și Transilvania) se vor înregistra:

  • Averse torențiale care, în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare, vor lăsa cantități de apă de 15…25 l/mp, iar izolat vor depăși 30…40 l/mp.
  • Intensificări puternice ale vântului și vijelii cu viteze la rafală de 50…70 km/h, iar pe arii restrânse chiar de peste 80 km/h, .
  • Frecvente descărcări electrice.
  • Căderi de grindină de dimensiuni mici și medii (1…4 cm în diametru)

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button