Trending

După ce s-au plimbat prin țară cu mașinile radiate din circulație, au fost prinși la frontieră!

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat la ieșirea din țară două autovehicule radiate din circulație. În ambele cazuri șoferii sunt cercetați penal pentru fapta săvârșită.

Marți, 18 iunie a.c., în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din România, un sătmărean în vârstă de 22 de ani. Tânărul conducea un autovehicul marca BMW, înmatriculat în România.

Polițistul de frontieră care a verificat documentele de călătorie ale persoanei și pe cele ale mașinii a constatat că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulație chiar din data de 18 iunie a.c.

Un caz similar a fost înregistrat în Punctul de Trecere a frontierei Urziceni. Tot marți, 18 iunie, în jurul orei 14.30, s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean român în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Polonia. Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză a fost radiat din circulație de către autoritățile poloneze, neavând, așadar, dreptul de a circula pe drumurile publice.

În cele două cazuri cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button