Părintele Constantin Necula revine la Satu Mare. De această dată, între blocuri!

Asociația Social Culturală Satele Unite ale Sătmarului, invită cu drag, pe toți cei interesați, să participe la conferința-dialog intitulată „Între blocuri, locuri unde s-au zidit biserici”, susținută de Părintele Constantin Necula.
Evenimentul va avea loc vineri, 13 septembrie 2024, de la ora 18:00, în Parcul UFO, cartier Micro 17, municipiul Satu Mare. iar în caz de vreme nefavorabilă, conferința va fi mutată la Biserica Buna Vestire din același cartier.
Organizatorii anunță că așteaptă cu bucurie pe toți cei care doresc să se alăture în această discuție de actualitate pentru comunitatea noastră, întrucât tema abordată se va referi la viciile contemporane în rândul tinerilor, și nu numai.
Părintele Constantin-Valer Necula este unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți preoți ortodocși ai acestor vremuri. Prin intermediul predicilor sale, al cărților, al conferințelor pe care le susține și prin participarea la diverse emisiuni difuzate la televiziune, la radio și în online, acesta a ajuns la sufletele oamenilor de toate vârstele, ortodocși – dar nu numai – din țară și din străinătate.



