Trending

Elevii din Satu Mare și Bistrița Năsăud, primii la vacanță!

Peste 100.000 de copii și elevi din județele Bistrița-Năsăud și Satu Mare intră în vacanța de schi de vineri, 9 februarie, după cursuri. Durează o săptămână, după care începe modulul 4.

Inspectoratele școlare județene (ISJ) Bistrița-Năsăud și Satu Mare au ales ca în săptămâna 12-18 februarie să fie vacanța mobilă. Sunt peste 49.000 de elevi în Bistrița-Năsăud în acest an școlar și peste 52.000 de elevi erau la școală în septembrie 2021, arată cele mai recente date despre populația școlară.

În acest timp, ceilalți elevi din țară și din Municipiul București continuă cu ultima sau cu ultimele două săptămâni din modulul 3 de cursuri, urmând ca 25 de județe plus Bucureștiul să intre în vacanța de schi pe 19 februarie și alte 14 județe să înceapă vacanța de schi pe 26 februarie, ultima săptămână din lună.

Vacanța de schi este stabilită de fiecare inspectorat școlar în funcție de consultările cu părinții, elevii și partenerii instituționali și a fost instituită prima dată în anul școlar 2022-2023. Perioada în care este stabilită este într-una din trei săptămâni din luna februarie. Această vacanță de schi este „mobilă” și face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar: modulele 3 și 4 sunt diferite ca durată.

După această vacanță începe modulul 4 din acest an școlar, apoi urmează vacanța de primăvară și modulul 5.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button