Elevii de clasa a VIII-a au ocazia de a alege una din calificările învățământului profesional și dual!

După cum v-am mai informat, unitățile de învățământ cu filieră tehnologică ce au în școlarizare învățământ profesional de stat și învățământ dual alături de operatorii economici și organizații non-profit desfășoară, în perioada 18.03-08.06.2024, Caravana „Fii meseriaș!”.

Caravana își propune informarea elevilor de clasa a VIII-a din județul Satu Mare și a părinților acestora cu privire la posibilitățile de formare în învățământul profesional de stat și dual.
Vineri 12.04.2024 caravana „Fii meseriaș” a poposit în sala de sport a școlii gimnaziale Poiana Codrului.


Și-au prezentat calificările profesionale:
Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș”
Liceul Tehnologic „Ion I.C Brătianu”
Liceul Tehnologic „Elisa Zamfirescu”
Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” și
Liceul Tehnologic „Unio-Traian Vuia”.
Au fost prezenți elevii claselor a VIII-a însoțiți de părinți, profesori diriginți, conducerea Școlii Gimnaziale „Gheorghe Marina” Pomi, Școlii Gimnaziale Valea Vinului și Școlii Gimnaziale Poiana Codrului.

Obișnuita tombolă cu premii oferită de către partenerii caravanei elevilor care au fost în vizită, a încheiat cu bucurie activitatea.
Ne propunem în acest proiect să informăm elevii și totodată părinții acestora despre ceea ce înseamnă învățământul profesional și dual și care sunt calificările pe care elevii claselor a VIII-a le pot alege, au declarat organizatorii.



