Trending

Campania națională de prevenție a consumului de alcool „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!”

Consumul de alcool în adolescență rămâne o problemă majoră de sănătate publică în România. Conform datelor studiului european ESPAD 2024 privind consumul de alcool în rândul elevilor de 15 ani din România:

– 4 din 10 elevi afirmă că au consumat alcool la vârsta de 13 ani sau mai devreme

– 8 din 10 elevi declară că au consumat alcool cel puțin o dată în viață

– 1 din 10 elevi au avut intoxicație cu alcool până la vârsta de 13 ani

– 7 din 10 elevi consideră că este ușor de obținut o băutură alcoolică.

În anul 2023, România s-a situat printre țările cu cel mai ridicat nivel al consumului de alcool din Uniunea Europeană, înregistrând o creștere cu aproape 30% în ultimii zece ani, în contrast cu tendința generală de scădere observată în majoritatea statelor membre.

În plus, în medie, peste o treime dintre adulții din România au declarat că au consumat alcool în exces cel puțin o dată pe lună în anul 2019, a doua cea mai mare rată din UE (35,0 % comparativ cu media UE de 18,5 %), existând o diferență de gen marcantă: 53,1% dintre bărbați vs. 18% dintre femei.

În România, incidența estimată a cazurilor noi de cancer asociate consumului de alcool este de 18 cazuri la 100.000 locuitori, depășind semnificativ media UE de 12.3 cazuri la 100.000 de locuitori. Există diferențe considerabile între bărbați (29,1 cazuri la 100 000) și femei (8,7 cazuri la 100 000).

Acum este momentul să acționăm – fiecare conversație, fiecare exemplu personal și fiecare decizie responsabilă contează. Alăturați-vă campaniei antialcool și contribuiți activ la protejarea adolescenților, pentru ca generația de mâine să crească sănătoasă, încrezătoare și liberă de influența alcoolului.

În perioada mai–iunie 2026, se va derula Campania Națională de Prevenție a Consumului de Alcool  „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!”. Scopul este creșterea nivelului de conștientizare în rândul adolescenților, părinților și populației generale cu privire la riscurile asociate consumului de alcool, dar și să promoveze alternative sănătoase și responsabilitatea în luarea deciziilor.

Renunțarea la consumul de alcool poate aduce beneficii semnificative pe termen lung: îmbunătățirea funcțiilor cognitive precum concentrarea, memoria, planificarea, organizarea, autocontrolul și optimizarea timpului de reacție; scăderea tensiunii arteriale la valori normale; menținerea greutății corporale; posibila regenerare a celulelor hepatice afectate; reducerea rezistenței la insulină și normalizarea valorilor glicemiei; scăderea riscului de cancer cu fiecare an de abstinență; îmbunătățirea aspectului pielii; calitatea somnului; capacitatea de rezolvare a problemelor; comunicarea și empatia; precum și încrederea și respectul de sine, creșterea interesului pentru activități și hobby-uri anterior neglijate.

Un rol esențial în prevenție îl au părinții, care reprezintă primul și cel mai important model pentru copii. Atitudinea lor față de consumul de alcool, modul în care discută despre acest subiect și comportamentul personal influențează semnificativ alegerile viitoare ale adolescenților. Această campanie de informare încurajează părinții să adopte un model echilibrat și responsabil, să stabilească reguli clare privind consumul de alcool, să le explice într-un mod adecvat vârstei și să le aplice consecvent. Prin declararea lunii iunie „Luna Națională a Conștientizării Consumului de Alcool”, încurajăm dialogul deschis în familie și în comunitate, pentru a reduce impactul negativ al consumului de alcool asupra sănătății. Având în vedere că nu există un nivel de consum de alcool considerat sigur pentru sănătate, se recomandă evitarea acestuia, indiferent de vârstă.

Un îndemn pentru părinți ar fi: alegeți să NU consumați deloc alcool pe parcursul lunii iunie și deveniți astfel un exemplu pentru copiii dumneavoastră!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button