Bihorean depistat în Dobra beat și fără permis, la volan!

La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 00.07, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tășnad, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Comunal 32, în localitatea Dobra, au oprit în traficul rutier un autoturism, condus de un bărbat de 34 de ani, din județul Bihor.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Foto: arhivă

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button