Trending

Apa ar putea curge temporar tulbure în Satu Mare. Apaserv anunță lucrări la rețea

Distribuitorul de apă Apaserv Satu Mare anunță posibile modificări temporare ale turbidității apei în municipiul Satu Mare, ca urmare a unor lucrări de reparații la o conductă magistrală de mari dimensiuni.

Intervenția vizează conducta de apă cu diametrul de 800 mm, situată pe strada Victoriei, iar lucrările se vor desfășura în zilele de luni, 18 mai 2026, și marți, 19 mai 2026.

Reprezentanții operatorului precizează că, pe durata intervențiilor, apa de la robinete poate prezenta temporar modificări de culoare sau turbiditate, fenomen cauzat de variațiile de presiune și de antrenarea depunerilor existente pe rețea. Consumatorii sunt sfătuiți să lase apa să curgă câteva minute înainte de utilizare, dacă observă astfel de schimbări.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, au transmis reprezentanții companiei.

Lucrările fac parte din intervențiile necesare pentru menținerea și siguranța sistemului de alimentare cu apă din municipiu.

Foto arhivă

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button