Trending

Finala Destinația Anului în România! Orașul care va deveni principala atracție turistică

Marele trofeu „Destinația Anului 2026 în România” a fost câștigat de Timișoara. Orașul de pe Bega a obținut și locul I la categoria „Orașe care inspiră”, plus locul al doilea la categoria dedicată promovării turistice.

În competiția pentru categoria „Orașe care inspiră”, Timișoara a fost urmată de Cluj-Napoca și Sighișoara.

Gala „Destinația Anului 2026” a avut loc la Cazinoul din Constanța și a reunit reprezentanți ai administrațiilor locale și ai industriei turistice.

Printre marii câștigători ai serii s-au numărat și Techirghiol, desemnată cea mai bună stațiune balneară, Vatra Dornei, câștigătoare la categoria stațiuni turistice, și Salina Turda, care a obținut primul loc la categoria „Comori naturale”.

La categoria „Landmarks”, marele premiu a fost câștigat de Cazinoul din Constanța, urmat de Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși și Biserica Neagră.

Pe lângă premiile pe categorii, au fost acordate și distincții speciale. Titlul „Județul Anului 2026” a fost împărțit de Suceava și Constanța, iar premiul „Hotelul Anului 2026” a fost câștigat de Week Hotel & Spa Hunedoara.

Alte premii acordate au fost ”Sate de Poveste” – Bârsana, din Maramureș, ”Nuclee Urbane” – Piața Mare din Sibiu, ”Sanctuarele istoriei” – Cetatea Alba Iulia, ”Tărâmul cunoașterii” – Muzeul Brukenthal, Joacă și adrenalină – Magic Parc Brașov, ”Tărâmuri fermecate” – Bran Moeciu-Fundata și Colinele Transilvania. Un premiu special i-a fost acordat stațiunii Mamaia, care aniversează 120 de ani de existență.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button