Video: Un puiuț de pisică a călătorit zeci de kilometri spre Jibou sub capota unei mașini.
Inspectorul ITP Alin Gâmbuluț, cel care deține și stația, s-a văzut nevoit să salveze de sub capotă un pui de pisică ce se ascundea în caroseria autoturismului. Acesta a povestit că pisica a călătorit zeci de kilometri până la Jibou, și nici nu știe exact dacă puiul nu era de mai mult timp ascuns în caroseria mașinii, scrie salajulliber.ro.
Puiul de pisică a fost salvat, se află în afara oricărui pericol, iar autoturismul a urmat apoi cursul normal al inspecției tehnice periodice de la stația din Jibou.
Întrebat cum de nu şi-a dat seama că NU motorul toarce, şoferul a răspuns că habar nu are de cât timp se ascundea felina în caroseria maşinii.
Nu este un caz izolat. De curând, un câine a călătorit din Timișoara până la Cluj ascuns tot așa, sub capota unui autoturism.



