Trending

Polițiste vedetă: pe podiumuri la concursurile de culturism și fitness

La începutul acestei luni, MICLE COSMINA-ALEXANDRA-VALI, polițistă în cadrul Postului de Poliție Lunca de Sus, județul Harghita a participat la Cupa României – Sibiu, organizat de Federația Română de Culturism și Fitness, transmite IPJ Harghita.

Alexandra-Cosmina a reușit să obțină un binemeritat loc pe podium, ocupând a treia poziție la categoria Wellness.

Această reușită reflectă dedicarea, perseverența și eforturile susținute pe care Alexandra le-a depus în ultimele luni în pregătirea sa.

Concursul a reunit participanți din întreaga țară, iar competiția a fost una deosebit de strânsă, însă acest lucru nu a împiedicat-o să demonstreze că locul ei este printre câștigători.

Nu cu mult timp în urmă, IPJ Neamț anunța că se mândrește cu Braharu Ecaterina, agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, a cucerit titlul de vicecampioană la Campionatul național de fitness și culturism din Cluj, după doar cinci luni de pregătire intensă.

În afara scenei de fitness, Ecaterina își desfășoară activitatea la Biroul Ordine Publică din Piatra Neamț. De doi ani de zile, ea îmbină perfect meseria de polițist cu pasiunea pentru sport.

Felicitări și succes amândurora!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button