Fraţii Andrew şi Tristan Tate, arestați din nou! De data aceasta la solicitarea Marii Britanii

Comunicatul Poliției Române pe acest caz:

”La data de 11 martie a.c., în jurul orei 23:15, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi poliţişti din Voluntari au pus în aplicare două mandate europene de arestare, emise de către autorităţile judiciare din Marea Britanie, pentru comiterea de infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane pe teritoriul Marii Britanii”, anunţă IPJ Ilfov.

Cei doi bărbaţi au fost prezentaţi procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Cooperarea s-a realizat prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.

Cei doi bărbaţi au fost încarceraţi în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că cei doi bărbați ridicaţi luni seară de polițiști dintr-un imobil din judeţul Ilfov, sunt fraţii Andrew şi Tristan Tate.

Sursa info și foto: News.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button