Dosare penale și internări în spitale după două zile de Untold!
Vineri şi sâmbătă, în contextul desfăşurării festivalului Untold, poliţiştii rutieri clujeni, cu suportul Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi sprijinul efectivelor din cadrul altor inspectorate de poliţie judeţene, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi substanţe psihoactive la volan.
Au fost efectuate 472 de testări cu aparatele etilometru şi 122 de testări cu aparatele Drugtest.
Ca urmare, au fost întocmite 7 dosare de cercetare penală la regimul rutier, pentru conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor interzise.
Totodată, au fost reţinute 13 permise de conducere şi 9 certificate de înmatriculare.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 45 de persoane, depistate având asupra lor substanțe interzise la deținere.
Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și pe parcările, restaurantele și barurile, respectiv străzile și zonele adiacente locației de desfășurare a festivalului.
O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul I.S.U. Cluj și Serviciului de Ambulanță Cluj au acordat sprijin participanților, în următoarele situații:
– 69 de traumatisme diverse (excoriații, contuzii etc.);
- alte 249 cazuri cu afecțiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, cădere de la același nivel, hipertensiune arterială etc.);
- 4 persoane au necesitat investigații medicale suplimentare și au fost transportate la spital.
sursa: monitorulcj.ro