Trending

Naționala României, rușine istorică! România a fost învinsă de Polonia cu 0-6! Ultima dată când tricolorii au pierdut la 6 goluri s-a întâmplat cum 59 de ani.

România a pierdut umilitor, vineri, scor 6-0, contra Poloniei în etapa a treia din noua campanie din Liga Națiunilor.

După un început curajos, cu trei șuturi pe poarta polonezilor, România s-a prăbușit după ce Radu Drăgușin a văzut cartonașul roșu la o fază la care arbitrul a dictat penalty pentru un fault în careu al românului asupra lui Lewandowski.

Atacantul polonez a transformat penalty-ul și a deschis scorul, iar din acel moment jocul a curs într-o singură direcție. Polonia a mai ratat șanse de gol, prin Lewandowski, Zalewski sau Frankowski.

La pauză a fost 1-0 pentru Polonia, la Varșovia.

Repriza secundă a început dezastruos pentru „tricolori”, care au mai încasat două goluri, în minutele 47 și 49. Lewandowski a reușit dubla, apoi Ghiță și-a trimis mingea în proprie poartă.

Scorul a devenit de-a dreptul umilitor, mai apoi, după ce Zielinski și Bednarek au marcat și ei. Robert Lewandowski a reușit tripla, în minutul 86. S-a terminat 6-0 pentru polonezi, la Varșovia.

România are înfrângeri pe linie în primele trei meciuri din noua campanie de Liga Națiunilor, fără punct câștigat.

Naționala a pierdut toate cele trei partide disputate în actuala ediție a Ligii Națiunilor: 1-2 cu Suedia, 2-4 cu Bosnia și Herțegovina și 0-6 cu Polonia.

România a marcat trei goluri și a primit 12, rămânând pe ultimul loc al grupei, fără niciun punct.

Problemele continuă și pentru următoarea partidă. Radu Drăgușin va fi suspendat în urma eliminării, iar Virgil Ghiță va lipsi după cartonașul galben primit în prima repriză.

România va întâlni Suedia luni, 5 octombrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională. Partida devine decisivă pentru evitarea ultimului loc și a retrogradării din Liga B.

Naționala lui Hagi a egalat un record negativ vechi de 59 de ani: în 1967 România ceda cu 7-1 în fața Elveției.

Ultimul 6-0 din istoria României a avut loc în 1962, meci pierdut contra Spaniei.

Foto: Hepta

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button