Doar câteva zile până la intrarea în Air Schengen. Controalele de la frontieră vor fi eliminate.

Şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, a declarat  că începând din 31 martie cetăţenii români care călătoresc în statele din spaţiul Schengen nu vor mai efectua controlul de frontieră pe aeroporturi, aceştia urmând să meargă direct către porţile de îmbarcare, însă poliţiştii de frontieră vor rămâne în incinta aeroporturilor şi vor face verificări inopinate în cazurile de suspiciune privind posibile fapte ilegale.

De pe cele 17 aeroporturi din țară, din 31 martie vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetăţenii statelor Schengen. De la această dată controalele la frontierele aeriene şi maritime se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a fi supuse controalelor de frontieră.

De asemenea, în cazul minorilor, deşi şi aceştia nu vor mai efectua controlul de frontieră, însă însoţitorii acestora vor trebui să prezinte aceleaşi documente ca şi până în prezent. Astfel, pentru a verifica dacă cetăţenii români minori şi însoţitorii acestora sunt în posesia documentelor necesare, poliţiştii de frontieră pot face verificări aleatorii în incinta aeroportului.

„În ceea ce priveşte cetăţenii români minori, ca şi în cazul adulţilor, aceştia nu vor mai efectua controlul de frontieră şi vor merge, de asemenea, direct către poarta de îmbarcare. Aceştia nu vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spaţiul Schengen cu aceleaşi documente ca şi până în prezent. Dacă se constată că aceştia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieşirea din ţară. Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligaţi să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către poliţistul de frontieră”, a spus şeful Poliţiei de Frontieră.

Pe de altă parte, pentru deplasările către state non-Schengen, atât pentru adulţi, cât şi pentru minorii români, condiţiile de călătorie rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliţiei de Frontieră.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button