Cinci polițiști obligați să presteze muncă în folosul comunității după ce au decontat vacanțe în care nu au fost!

Cinci polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au fost obligați să presteze câte 30 de zile de muncă în folosul comunității. Aceștia au fost anchetați în cadrul unui dosar de fals și înșelăciune. Potrivit acuzațiilor, au decontat banii aferenți voucherelor de vacanță folosind documente false.

„Cinci poliţişti din IPJ Alba au scăpat de un dosar penal pentru fals şi înşelăciune, după ce au decontat ilegal contravaloarea unor servicii turistice de care nu au beneficiat în realitate. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba care a efectuat cercetările a considerat că este suficient ca fiecare dintre cei 5 să efectueze 30 de zile de muncă în folosul comunităţii. Judecătoria Alba Iulia a constatat legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 20 februarie 2024”, informează ziarulunirea.ro.

Conform sursei citate, faptele s-au petrecut în anul 2020. Întrucât angajaţii din Poliţie nu primesc, asemenea altor bugetari, vouchere de vacanţă în format fizic, ci decontează suma aferentă acestora în baza facturilor emise de operatori de turism, în condiţiile legii, cei cinci au prezentat documente false pentru a primi cei 1450 de lei, contravaloarea acestui beneficiu pe care îl au salariaţii instituţiilor publice.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button