Accident rutier deosebit de grav, cu un autocar în care se aflau 24 de persoane! Șoferul a murit!

Accident rutier grav în localitatea Biharia, județul Bihor, unde un autocar s-a izbit de peretele unei case. Șoferul autocarului a decedat la fața locului, scrie ebihoreanul.ro.
Accidentul rutier s-a produs pe DN19, chiar în localitatea Biharia, şi a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112 la ora 16.03, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bihor.
„Din primele investigații efectuate de polițiști la fața locului, s-a constatat că în accidentul rutier a fost implicat un singur vehicul, respectiv un autobuz, care, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a lovit zidul unui imobil din localitate”, scrie în informarea IPJ.

Conform aceleiaşi surse, şoferul autocarul este în stare gravă, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare de către personalul medical, ulterior fiindu-i declarat decesul la fața locului.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Crișana, în autocar se aflau 24 de persoane. Toți ocupanții sunt evaluați medical la fața locului și primesc primul-ajutor din partea echipajelor SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță.

În urma impactului, a fost afectată și o conductă de gaz din zonă, astfel că, suplimentar, la locul accidentului a fost trimis și echipajul specializat în cercetare biologică, radiologică și nucleară al ISU Bihor. În plus, intervin și echipe ale operatorului economic responsabil cu rețeaua de gaz, pentru remedierea avariei.
„Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, bărbatul care conducea autovehiculul a decedat, la fața locului. Alte două persoane au fost transportate la spital, pentru investigații medicale” – a transmis reprezentanta IPJ Bihor.
Circumstanțele în care s-a produs accidentul nu sunt clare. Polițiștii fac cercetări.
Persoana decedată este un bărbat de 49 de ani, din localitatea Sălacea, județul Bihor.
„În total, nouă persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale. Polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene efectuează cercetarea la fata locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a adăugat reprezentanta IPJ.