Tineri din județul Satu Mare, dornici să petreacă o zi în natură, au răspuns provocării ,,Urcă munții cu noi!,,

Cel de-al 3-lea eveniment din proiectul Asociației Cutezatorii Muntilor ,,Urcă munții cu noi-2024″ s-a desfășurat sâmbătă, 9 noiembrie 2024, pe potecile și pe stâncile de la Luna Șes- Vârful Pietroasa (1200 m).
Evenimentul a adunat tineri din județul Satu Mare dornici să petreacă o zi în natură, pentru unii dintre ei fiind chiar prima drumeție montană.


Experiența unei zile în mișcare, pe potecile acoperite de un covor de frunze ruginii, s-a dovedit a fi un bun prilej de a descoperi potențialul fizic și emoțional ce zace în fiecare dintre tinerii neobișnuiți cu acest mod de a-și petrece timpul liber, dar și de a exprima bucuria împărtășită a reîntâlnirii cu muntele, în orice anotimp, a celor ceva mai umblați pe cărări.


O astfel de zi, petrecută alături de voluntari Cutezători, ne învață lecții importante: echiparea corectă în drumeții, inclusiv pentru sezonul rece, colaborarea în grup, alimentația și hidratarea adecvată și, bineînțeles, date geografice despre județul nostru.

Alături au fost și de această dată echipa de la Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare , salvamontiștii sătmăreni punând la dispoziția tinerilor prezenți două trasee de escaladă, echipamentele fiind oferite de Asociația Cutezatorii Muntilor.


Atelierul de escaladă, conceput pentru nivel începător, a fost ,,cireașa de pe tort” într-o zi de toamnă perfectă, cu soare, colaborare și trăiri intense, din care fiecare a rămas cu amintiri pozitive și credința că pot mai mult decât credeau ei înșiși cu câteva ore înainte.
Iar nelipsita întrebare de la final ,,Când facem următoarea drumeție?” este răsplata noastră preferată, după o astfel de zi.


