Seri de vară pline de farmec în centrul orașului – muzică jazz, vinuri alese și momente de neuitat. Artiștii ultimei seri!
Seri de vară pline de farmec în centrul orașului – muzică jazz, vinuri alese și momente de neuitat. Duminică seara vor evolua pe scenă:
De la ora 20.00 Mara Halunga & Cauê De Marinis Project ne poartă într-o călătorie muzicală între Brazilia și România cu Vento Leste – un concert unde samba, jazzul și Bossa Nova se împletesc cu sensibilitatea românească. Alături de chitaristul brazilian Cauê de Marinis, Mara creează o atmosferă caldă și plină de culoare, în care vocile celor două culturi vibrează la unison. Muzica devine punte între lumi, iar emoția se simte în fiecare notă.

De la ora 21.00, artistul nominalizat la Grammy, Manu Delago, vine la Satu Mare cu un spectacol hipnotizant. Environ Me – un proiect solo audio-vizual în care sunetele naturii se împletesc cu percuția acustică și beat-urile electronice. După turnee cu Björk, Olafur Arnalds și Anoushka Shankar, Manu se transformă într-o adevărată orchestră formată dintr-un singur om. Muzică, imagine și emoție într-o experiență senzorială de neuitat.



