Rezerviștii militari sătmăreni din MAI și-au ales un nou președinte!

Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne – Filiala Satu Mare și-a ales astăzi un nou președinte, ca urmare a decesului președintelui în funcție, regretatul col.(r) Iosif Pordea, cel ales urmând să asigure coordonarea activităților pentru o perioadă de un an, până la organizarea alegerilor generale de anul viitor.

Evenimentul s-a desfășurat în Sala Mare de Festivități a Instituției Prefectului Județul Satu Mare, în prezența reprezentantului conducerii centrale, general-maior Dan Marius, prim-vicepreședinte la nivel național al asociației, care a subliniat importanța continuității și a implicării active a filialelor în viața organizației, precum și rolul esențial al cadrelor în rezervă și în retragere în susținerea valorilor instituționale.

Subprefectul Ioan Tibil a adresat un mesaj de salut participanților, în care a evidențiat respectul și recunoștința față de activitatea desfășurată de cadrele militare de-a lungul carierei, subliniind totodată importanța menținerii unui spirit de solidaritate și implicare în comunitate și după trecerea în rezervă.

În urma alegerilor, noul președinte al filialei Satu Mare a ANCMRR – MAI este col. (r) Gheorghe Strâmb.
Felicitări și mult succes noii conduceri!



