Începe Noul An Chinezesc. Se intră în Anul Dragonului de Lemn.

Nou An Chinezesc începe, sâmbătă, 10 februarie, lumea intrând în Anul Dragonului de Lemn. Dragonul este cel de-al 5-lea animal din ciclul de 12 ani al semnelor zodiacale chinezeşti, venind după Iepure şi înaintea Şarpelui. Anii recenţi ai Dragonului includ 2024 (anul acesta), 2012, 2000, 1988, 1976, 1964 şi 1952, următorul an al Dragonului fiind în 2036 (Anul Dragonului de Foc).
Data Anului Nou Chinezesc este determinată de calendarul lunar, aşa că variază în fiecare an, dar de obicei cade între 21 ianuarie şi 20 februarie.
Anul Nou Lunar, cunoscut şi sub numele de Festivalul Primăverii, este cel mai sărbătorit şi cel mai lung dintre toate festivalurile asiatice şi este sărbătorit de milioane de oameni din întreaga lume.
Pe lângă China, multe alte ţări din Asia de Est, printre care Vietnam, Coreea, Japonia şi Filipine, organizează propriile sărbători de Anul Nou în această perioadă.
Festivităţile continuă timp de două săptămâni, încheindu-se cu un festival special al felinarelor, care semnalează sfârşitul perioadei de celebrare a Anului Nou.
Anul Dragonului de Lemn se va încheia la 29 ianuarie 2025, când se va intra în Anul Şarpelui.


