Cu prilejul redeschiderii Catedralei Notre-Dame din Paris, Dieceza catolică oferă credincioşilor ocazia de a lăsa mesaje într-o carte de onoare online

Catedrala Notre-Dame din Paris şi-a redeschis porţile sâmbătă seara, la peste cinci ani de la incendiul care a devastat-o în 2019, în prezenţa a circa patruzeci de şefi de stat şi de guvern, printre care Emmanuel Macron şi Donald Trump. Proiectul colosal de reconstrucţie şi restaurare a acestei capodopere a artei gotice cu o vechime de peste 860 de ani a costat aproape 700 de milioane de euro, finanţaţi de cei 846 de milioane din donaţii din întreaga lume.
Dieceza catolică din capitala Franţei oferă credincioşilor şi vizitatorilor ocazia de a lăsa mesaje, începând de luni, într-o carte de onoare online, cu prilejul redeschiderii Catedralei Notre-Dame din Paris, accesibilă începând din weekend, transmite AFP.
Cartea de onoare, disponibilă pe site-ul dioceseparis.fr, le permite doritorilor să „împărtăşească o amintire, dorinţa de a intra din nou în biserică, experienţa de a o redescoperi sau să mărturisească intenţia unei rugăciuni”, a declarat dieceza.



