Bărbat, cercetat pentru furt, reținut pentru 24 de ore

La data de 5 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au identificat o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În urma activităților investigative desfășurate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 31 de ani, din localitatea Dorolț, ar fi sustras mai multe scule electrice ce se aflau în incinta unui șantier de construcții din municipiul Satu Mare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 28.000 de lei.

Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Foto: arhivă

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button