Trending

50 de sătmăreni, rătăciți într-un sat de lângă Lyon-Franța: cum au ajuns într-o asemenea situație!

Un grup de muncitori români din Satu Mare, plecați la cules de struguri în Franța, s-a rătăcit într-o localitate de lângă Lyon, după ce autobuzul în care se aflau a intrat pe o stradă îngustă, unde accesul vehiculelor de peste 7,5 tone era interzis, informează Mâcon Infos, citat de stiriprsurse.ro.

Incidentul s-a petrecut miercuri, 20 august. Locuitorii cătunului „Les Vessats” au fost treziți de zgomotul produs de un autobuz, după ce un șofer a încurcat drumul și a intrat pe un sector în care era stabilită o interdicție de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone.

Localnicii au povestit pentru publicația citată că au fost speriați și treziți din somn de zgomotul produs de autobuzul venit tocmai din Satu Mare.

Am fost trezit de zgomotul a ceea ce credeam că este un camion mare lângă ferestrele locuinței mele. La 6 dimineața, este surprinzător! Îngrijorat, am ieșit să văd ce se întâmplă. Acum câțiva ani, o semiremorcă lituaniană, rătăcită în cătun, mi-a smuls o parte din acoperiș în timp ce încerca să manevreze”, a spus un localnic.

Din autobuz au coborât 50 de români. Ei trebuiau să ajungă în centrul localității Leynes, unde urmau să-și desfășoare activitatea de culegători de struguri.

Românii au fost ajutați să ajungă la destinație de admistratorul la care urmau să lucreze.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button