Noul corp de clădire al Unității de Primire Urgențe va fi dotat cu un computer tomograf (CT) de ultimă generație

Achiziția noului CT face parte din proiectul amplu de modernizare, extindere și dotare a UPU, realizat cu fonduri europene din Programul Operaţional Regional 2014-2020 și fonduri proprii ale Consiliului Județean Satu Mare.
A fost semnat contractul de achiziție a unui nou computer tomograf (CT) de ultimă generație, în valoare de 2.082.500 lei, care va deservi în special urgențele pediatrice.

Aparatul va fi amplasat în noul corp de clădire al Unității de Primire Urgențe (UPU) Satu Mare care beneficiază de un spațiu modern și bine dotat pentru micii pacienți.

Acest echipament performant va aduce beneficii majore pentru pacienți, printre care reducerea timpilor de așteptare și realizarea promptă a investigațiilor medicale.
Sursa: Facebook Consiliul Județean Satu Mare



