Trending

Trafic oprit pe DN 19A, în zona localității Rătești, din cauza unui accident rutier! Coliziune între două autoutilitare și un autoturism!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este blocat pe DN 19A Ardud – Acâș, în zona localității Rătești, județul Satu Mare, din cauza unui accident cu două autoutilitare și un autoturism implicate. Două persoane au suferit leziuni pentru care necesită îngrijiri medicale.

Se estimează reluarea circulației după ora 19.00.

Vom reveni cu detalii!

Update!

Un bărbat de 50 de ani, din localitatea Supuru de Sus, în timp ce conducea o autoutilitară pe Drumul Național 19A, în localitatea Rătești, ar fi intrat în coliziune spate cu un ansamblu de vehicule (autoutilitară și semiremorcă) staționat la marginea părții carosabile pe același sens de mers. La volanul ansamblului se afla un bărbat de 42 de ani, din județul Sălaj.

Ulterior, autoutilitara a fost proiectată într-un alt autoturism, condus de o femeie de 59 de ani, din municipiul Satu Mare, care se deplasa din sensul opus de mers.

În urma producerii evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, precum și a conducătorului auto de 50 de ani și a unui bărbat, pasager al autoutilitarei. Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button