Trending

Satu Mare iese de pe harta zborurilor interne! TAROM mută zborurile la Baia Mare!

Decizie cu impact major pentru județul Satu Mare: compania națională TAROM retrage cursa internă spre Capitală, în timp ce la doar câteva zeci de kilometri distanță, Baia Mare câștigă frecvențe suplimentare.

Aproape 40 de milioane lei împrumut pentru un aeroport rămas fără curse interne

Consiliul Județean s-a împrumutat cu aproape 40 de milioane de lei pentru cofinanțarea proiectului de modernizare a Aeroportul Internațional Satu Mare, investiție care depășește 300 de milioane de lei. În loc să consolideze poziția județului pe harta transportului aerian, realitatea arată însă contrariul: principala legătură aeriană internă dispare.

Începând cu 29 martie, TAROM va înceta operarea rutei Satu Mare – București, rută care ajunsese deja la doar două frecvențe săptămânale. În paralel, compania va suplimenta zborurile pe relația Baia Mare – București, introducând curse și în zilele de luni și miercuri, astfel încât orașul maramureșean va avea legături aproape zilnice cu Capitala.

Ineficiență economică invocată oficial

Decizia vine în contextul monitorizării companiei de către Comisia Europeană, după ajutorul de stat primit de la Guvern. În procesul de restructurare, TAROM a analizat performanța rutelor interne, iar legătura cu Satu Mare ar fi înregistrat cel mai slab randament economic.

Datele arată că gradul mediu de ocupare al curselor de la Satu Mare a fost semnificativ mai mic decât cel al zborurilor din Baia Mare, diferența fiind de peste 40%. În 2025, numărul pasagerilor pe zbor la Baia Mare a fost aproape dublu comparativ cu Satu Mare. În aceste condiții, compania a decis relocarea capacității pe ruta considerată mai profitabilă.

O investiție majoră, dar fără strategie de trafic?

Cum este posibil ca un aeroport modernizat printr-un efort financiar considerabil – inclusiv prin împrumuturi – să rămână fără legătura aeriană internă esențială? Mai ales în condițiile în care ruta București – Satu Mare era cea mai lungă rută internă operată de TAROM și una dintre puținele fără concurență directă.

Ar putea fi vorba despre lipsă de strategie coerentă în atragerea și menținerea operatorilor aerieni, dar și despre o promovare insuficientă a potențialului economic al județului. Satu Mare are o poziție geografică strategică, la granița cu Ungaria și Ucraina, cu un mediu de afaceri activ și o diasporă numeroasă. Cu toate acestea, infrastructura aeriană pare să nu fie valorificată.

Un singur operator regulat rămas

După retragerea TAROM, aeroportul din Satu Mare va mai avea o singură rută regulată: zborul operat de Wizz Air către aeroportul London Luton Airport.

În lipsa unei alternative interne, mediul de afaceri, instituțiile și pasagerii individuali vor fi nevoiți fie să apeleze la aeroporturi din județele vecine, fie să revină la transportul rutier sau feroviar.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button