Trending

Procurorii s-au autosesizat! Anchetă într-un caz de posibilă agresiune în sediul poliției Satu Mare!

Bărbat de 50 de ani, bătut chiar în sediul poliției! Se pare că incidentul s-a petrecut în noaptea de 6 aprilie. Deși nu a depus plângere, cazul a ajuns în atenția procurorilor după după ce cazul a devenit public în mediul online.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a anunțat că a deschis un dosar penal pentru a verifica informațiile privind o posibilă agresiune asupra unui bărbat de 50 de ani, care ar fi avut loc în noaptea de 6 aprilie 2026, în timp ce acesta se afla în custodia poliției.

Ancheta a fost declanșată din oficiu, în urma apariției informațiilor în spațiul public, chiar dacă persoana care susține că ar fi fost victima nu a depus, până în acest moment, o plângere penală.

Procurorii au precizat că, în prezent, cercetările se desfășoară „in rem”, ceea ce înseamnă că sunt investigate faptele, nu o persoană anume. Aceștia urmăresc să stabilească exact ce s-a întâmplat, prin administrarea de probe relevante.

Reprezentanții Parchetului subliniază că ancheta se desfășoară cu respectarea principiilor legale, inclusiv prezumția de nevinovăție, iar opinia publică va fi informată pe măsură ce apar noi date în acest caz.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button