Trending

Tragedie într-o pădure din județ! Un bărbat, fost polițist, actualmente pensionar, a fost strivit de autoutilitara cu lemne!

Astăzi, 12.11.2024, în jurul orei 15.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost sesizat despre producerea unui eveniment în urma căruia o persoană a rămas prinsă sub o autoutilitară încărcată cu lemne în pădurea din localitatea Cehal.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Tășnad cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

Ajunşi la locul indicat, pompierii au constatat că un bărbat, cu vârsta de aproximativ 60 ani era prins sub o roata autoutilitarei, prezentând semne incompatibile cu viața.

Forțele profesioniste au acţionat pentru extragerea victimei care ulterior a fost predată echipajelor medicale aflate la fața locului. Acestea, din nefericire, i-au declarat decesul.

Din informațiile noastre se pare că este vorba despre un fost polițist, fost șef de post la una dintre comunele din zonă, actualmente pensionar.

Odihnă veșnică!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button