Foto: Clujeanul peste care a trecut o mașină în Certeze a decedat la spital!
Accidentul rutier s-a produs sâmbătă, 17 februarie 2024, în localitatea Certeze din județul Satu Mare.
Din informațiile obținute exclusiv de ziarsm.ro se pare că bărbatul făcea autostopul, iar întrucât nici o mașină nu s-a oprit să-l ia, a hotărât să se culce pe carosabil. Din nefericire șoferul primei mașini care a avut ghinionul să treacă prin zonă, nu l-a observant întins pe carosabil și a trecut peste el.
Cu toate eforturile depuse de medici, victima nu a mai putut fi slvată, fiindu-i declarat decesul.
Iată ce spune Poliția despre accident:
Accidentul rutier s-a produs sâmbătă, 17 februarie 2024, în jurul orei 18.40, când polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Certeze.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un pieton de 42 de ani, din județul Cluj, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă, ar fi fost lovit de un autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat un bărbat de 41 de ani, din Satu Mare.
Din producerea evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la o unitate medicală.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.