STEAUA 1986: 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni.

7 mai 1986, ziua în care Steaua a învins Barcelona.
În 1986, fotbalul românesc atingea cel mai înalt punct din istoria sa. La 40 de ani de la acel moment, performanța reușită de Steaua București rămâne un reper unic: câștigarea Cupei Campionilor Europeni, competiția cunoscută astăzi drept Liga Campionilor UEFA.
Pe 7 mai 1986, pe stadionul din Sevilla, Steaua întâlnea una dintre cele mai puternice echipe ale Europei, FC Barcelona. Meciul s-a încheiat 0-0 după 120 de minute, dar ceea ce a urmat avea să intre definitiv în istorie.
La loviturile de departajare, portarul Helmuth Duckadam a reușit o performanță incredibilă: a apărat toate cele patru penalty-uri executate de catalani.
Steaua s-a impus cu 2-0 și a devenit prima echipă din Europa de Est care câștigă trofeul suprem.
Finala (Sevilla, 7 mai 1986): Steaua București – FC Barcelona 0-0 (2-0 d.l.d.)
Echipa: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Majearu, Boloni, Stoica, Balint – Lăcătuș, Pițurcă. Antrenor: Emerich Jenei.
Marcatori penaltiuri: Marius Lăcătuș și Gavril Balint.
Acesta este singurul trofeu al Ligii Campionilor Europeni câștigat de o echipă românească.



