Pompierii sătmăreni participă la competiția națională a salvatorilor. Publicul poate asista la probe

Pompierii sătmăreni intră în competiție la Zalău. Publicul este invitat să îi susțină.

Pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare participă în perioada 7–8 mai la Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, desfășurată în municipiul Zalău.

La concurs iau parte echipaje din șase județe ale țării: Satu Mare, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș și Sălaj. Salvatorii sătmăreni vor avea de trecut prin scenarii complexe, inspirate din intervenții reale, în care rapiditatea, coordonarea și precizia sunt esențiale pentru salvarea victimelor.

Competiția se desfășoară contracronometru, iar participanții trebuie să demonstreze că pot interveni eficient în situații critice, similare accidentelor grave sau altor evenimente care necesită descarcerare și acordarea primului ajutor calificat.

Cei care doresc să susțină echipa ISU Satu Mare sunt așteptați în parcarea centrului comercial Zalău Value Centre, miercuri, 7 mai, între orele 08:30 și 15:00, respectiv joi, 8 mai, între orele 08:30 și 12:30.

Evenimentul este deschis publicului larg și oferă ocazia de a vedea îndeaproape modul în care acționează echipajele de salvatori în situații-limită, unde fiecare secundă poate face diferența.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button