Performanță sportivă! Soldatul pompier sătmărean, Gheorghe Corondan, campion național la decatlon

Seria performanțelor sportive ale pompierilor sătmăreni continuă cu o nouă veste excelentă.
În perioada 25–26 iulie 2026, soldatul Gheorghe Corondan, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, a participat la Finala Campionatului Național de Seniori la Atletism, desfășurată la Craiova, unde a concurat în una dintre cele mai complexe și solicitante probe ale atletismului: decatlonul.
La finalul celor două zile de competiție și al celor zece probe desfășurate, sătmăreanul a reușit o performanță de excepție, cucerind titlul de Campion Național, aducând pentru al treilea an consecutiv medalia de aur la Satu Mare.


Decatlonul presupune un nivel ridicat de pregătire fizică și psihică, reunind zece probe diferite: 100 m, săritura în lungime, aruncarea greutății, săritura în înălțime, 400 m, 110 m garduri, aruncarea discului, săritura cu prăjina, aruncarea suliței și 1.500 m.
Acest rezultat confirmă încă o dată că disciplina, perseverența și spiritul de sacrificiu care îi caracterizează pe pompieri se regăsesc nu doar în misiunile desfășurate în slujba comunității, ci și în competițiile sportive de cel mai înalt nivel.
Felicitări soldatului Gheorghe Corondan, pentru această performanță deosebită și îi dorim mult succes în competițiile viitoare, fiind un exemplu de determinare și dedicare atât în uniformă, cât și pe arena sportivă.



