Val de temperaturi extreme la Satu Mare. Meteorologii se așteaptă la maxime de aproape 40 de grade Celsius

Un dom de căldură cu temperaturi deosebit de ridicate ajunge în România în perioada următoare, iar maximele vor trece de 35 de grade Celsius.
Sfârșitul lunii iulie, dar și începutul lunii august aduce un val de căldură excesiv în România, dar și în Satu Mare. În primele zile din luna august ne vom confrunta cu mai multe zile consecutive în care temperaturile vor trece de 35 de grade Celsius.
Termenul „domul de căldură” este folosit atunci când o zonă extinsă de aer de înaltă presiune rămâne blocată deasupra unei porțiuni mari a continentului. Dacă fenomenul este deosebit de stabil și extrem, acesta durează de obicei câteva zile sau săptămâni.
Cupola de căldură funcționează ca un capac pus peste o oală. Aerul cald este prins dedesubt, iar straturile de aer coboară spre sol. Pe măsură ce coboară, aerul se încălzește și face ca temperaturile de la suprafață să devină foarte ridicate.
Valul de căldură care se anunță în România ajunge la Satu Mare vineri, 31 iulie. Sunt așteptate temperaturi maxime de 35 de grade Celsius. Situația va fi una critică de sâmbătă, 1 august, până joi, 6 august. Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 37 de grade Celsius în acest interval. Specialiștii estimează că marți și joi județul Satu Mare ar putea intra chiar sub incidența unui cod roșu.
Vestul țării se pregătește de temperaturi de 40 de grade
Luni, 3 august, respectiv marți, 4 august, sunt așteptate temperaturi de 40 de grade Celsius în localitățile din vestul țării. Cel mai probabil, județele din vest vor intra sub cod roșu de caniculă atât pentru cele două zile din debutul săptămânii, cât și pentru zilele de joi, 6 august, respectiv vineri, 7 august.
Precipitații minime la începutul lunii august
Șansele de ploaie sunt minime în prima parte a lunii august, fiind destul de puțin probabil să mai vedem furtuni și precipitații la nivelul în care acestea au fost prezente în luna iulie.



