Trending

CSM Olimpia, mulțumită cu punctul obținut împotriva lui FC Bihor, chiar dacă a jucat acasă. Scor final: 0-0

CSM Olimpia Satu Mare a obținut sâmbătă un punct important în etapa a 4-a din Liga 2, după ce a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu FC Bihor Oradea. Într-un meci închis, cu puține ocazii clare, cele două formații s-au anihilat reciproc, iar pe final partida putea fi câștigată de oricare dintre ele.

Pentru sătmăreni, remiza are o importanță aparte. Este primul punct obținut pe teren propriu în acest sezon, după un început de campionat dificil, iar prestația echipei a dat semne că formația pregătită de Alexandru Pelici începe să se ridice la nivelul cerut de Liga 2.

La finalul partidei, cei doi antrenori au analizat diferit evoluția echipelor, însă au admis că jocul a fost unul echilibrat și fără prea multe situații clare de gol.

Pelici: „Este un punct obținut cu multă muncă”

Antrenorul CSM Olimpia Satu Mare, Alexandru Pelici, și-a felicitat jucătorii pentru atitudine și pentru modul în care au abordat confruntarea cu o echipă care și-a anunțat obiective mult mai îndrăznețe.

Este un punct obținut cu multă muncă, primul punct făcut acasă. Îmi felicit jucătorii pentru că au crezut în ei. Am jucat împotriva unei echipe care își dorește un cu totul alt obiectiv decât noi. Încercăm să ne ridicăm la importanța și la nivelul fiecărui joc de Liga a II-a”, a declarat Alexandru Pelici.

Tehnicianul sătmărenilor consideră că echipa sa a făcut un pas înainte față de precedentele partide, mai ales prin faptul că a redus greșelile individuale care au costat-o în primele etape.

Mai mult, Pelici vede în evoluția contra FC Bihor un semnal încurajator pentru ceea ce urmează.

Dacă am reușit și am putut să jucăm astăzi de la egal la egal cu o echipă care vrea promovare, probabil că putem să jucăm de la egal la egal cu orice echipă din campionatul ăsta și asta ne dorim să facem în continuare”, a mai spus antrenorul CSM Olimpia.

Remiza de sâmbătă arată că sătmărenii pot pune probleme și formațiilor considerate favorite, însă echipa mai are nevoie de soluții, mai ales în ofensivă.

Alexandru Pelici a vorbit și despre lotul pe care îl are la dispoziție, lăsând să se înțeleagă că perioada de transferuri nu s-a încheiat pentru CSM Olimpia.

Ne-ar mai trebui un vârf. Am mai avea poate nevoie și de un jucător în zona centrală, dar vom vedea”, a precizat Pelici.

Într-o partidă în care defensivele au avut câștig de cauză, finalul a fost însă deschis oricărui deznodământ. Atât CSM Olimpia, cât și FC Bihor au avut posibilitatea de a da lovitura și de a pleca cu toate cele trei puncte, însă tabela a rămas neschimbată până la ultimul fluier.

CSM Olimpia Satu Mare ajunge astfel la două puncte după primele patru etape ale Ligii 2, iar în runda următoare va avea parte de o nouă deplasare dificilă, pe terenul formației Gloria Bistrița.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button