Un gest de suflet pentru cei în nevoie: peste 80 de porții de mâncare, oferite prin „O Masă Caldă” în memoria unui tată și soț

Peste 80 de persoane care au nevoie de sprijin au primit astăzi o masă caldă în cadrul programului umanitar „O Masă Caldă”, Satu Mare. Masa a fost oferită în memoria unui tată și soț, Radu Rovas, de către soția și fiica acestuia.
Mâncarea a fost pregătită de doamnele de la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, care au gătit pentru această zi cotlet cu paste și ciuperci. Porțiile au ajuns apoi la beneficiarii programului „O Masă Caldă”.


Cu această ocazie, doamnele de la Catedrală au pregătit și desertul care va fi oferit în meniul de mâine, continuând astfel implicarea lor în sprijinirea celor care beneficiază de mesele calde.


Astfel de gesturi fac posibilă continuarea programului umanitar și arată că memoria unei persoane poate fi transformată într-un ajutor concret pentru cei aflați în nevoie.



