Pompierii și-au măsurat forța și viteza la Satu Mare. Cine a câștigat Concursul Internațional „Scări” 2026

Peste 80 de pompieri din România și Ungaria au concurat joi, la Satu Mare, în cea de-a XII-a ediție a Concursului Internațional „Scări”. Participanții au avut de urcat cele 210 trepte până la etajul 10 al Palatului Administrativ, într-o competiție în care fiecare secundă a contat.

În proba individuală, cel mai bun timp al întregii competiții a fost obținut de soldatul Gheorghe Corondan, de la Detașamentul de Pompieri Satu Mare, care a parcurs traseul în 1 minut și 8 secunde. Performanța i-a adus și premiul special pentru cel mai bun timp al ediției.

La categoria masculin, sub 30 de ani, Corondan Gheorghe a ocupat primul loc, urmat de plt. Dragoș Cristian, de la ISU Maramureș, cu 1:09, și sold. Andrei Petruș, de la ISU Sălaj, cu 1:12.

Sătmărenii au obținut rezultate și la celelalte categorii individuale. La feminin, plt. Niță Maria, de la ISU Sibiu, a câștigat proba cu 2:02, în timp ce sg. maj. Botta Melinda, de la ISU Satu Mare, s-a clasat pe locul al doilea, cu 2:50. Locul al treilea i-a revenit pluto­nierului Meisaros Roxana, de la Detașamentul Satu Mare, cu 3:05.

La categoria masculin 30–39 de ani, victoria i-a revenit plt. Năsui Samuel, de la ISU Cluj, cu 1:11. Pe locul secund s-a clasat sg. maj. Grigor Claudiu Cristian, de la ISU Maramureș, cu 1:14, iar locul al treilea a fost ocupat de Donat Gyula, din Ungaria, tot cu 1:14.

La categoria 40+, primul loc a fost câștigat de plt. adj. șef Kompasz Gabriel, de la Detașamentul Satu Mare, cu timpul de 1:13. Pe următoarele poziții s-au clasat Oszlar Gabor, din Ungaria, cu 1:15, și plt. adj. Boldizsar Istvan, de la ISU Harghita, cu 1:18.

Rezultate și în proba pe echipe

În competiția pe echipe, la categoria sub 30 de ani, primul loc a fost ocupat de echipa ISU Maramureș, cu timpul de 1:16,02. Pe locurile următoare s-au clasat ISU Alba, cu 1:16,90, și ISU Sălaj 2, cu 1:21,16.

La categoria 30–40 de ani, echipa ISU Cluj, formată din plt. Năsui Samuel și cpt. Gîrbău Cosmin, a câștigat proba cu 1:12,67. Detașamentul Satu Mare, prin plt. adj. șef Kompasz Gabriel și sg. maj. Gergely Tamas, s-a clasat pe locul al doilea, cu 1:16,52. Podiumul a fost completat de ISU Maramureș 1, cu 1:17,11.

La categoria 40+, primul loc a revenit echipei ISU Harghita, cu 1:17,32, urmată de ISU Constanța, cu 1:36,20, și ISU Maramureș, cu 1:46,73.

Competiția a reunit pompieri din 18 județe ale României, alături de colegi din Ungaria. Proba a pus la încercare viteza, rezistența fizică și îndemânarea participanților, într-un concurs desfășurat pe cele 210 trepte ale Palatului Administrativ din Satu Mare.

Organizatorii au transmis mulțumiri instituțiilor, sponsorilor, voluntarilor ISU Satu Mare și reprezentanților Crucii Roșii Satu Mare implicați în desfășurarea evenimentului.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button