O adevărată grădină zoologică în wekeend la Satu Mare! Animale, muzică și distracție!

Sâmbătă 31 august și duminică 1 septembrie Grădina Romei din municipiul Satu Mare va fi gazda evenimentului anual denumit generic Satul mic în Satu Mare, destinat în special copiilor din mediul urban care nu au ocazia să vadă zilnic animale de pe lângă casa omului, precum cei din mediul rural.
Pe parcursul celor două zile ale evenimentului, organizatorii, Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană și Asociația Fermierilor Maghiari din județul Satu Mare, oferă evenimente permanente pe tot parcusul zilei, plimbări cu trăsura trasă de cai, fabricarea gemului, mângâierea animalelor sau demonstrație de fierărie.

Nici adulții nu se vor plictisi, aceștia vor putea degusta vinuri ori să bea must de la trei vinificatori din județul Satu Mare. De asemenea, vor avea ocazia de a încerca taurul de rodeo și de a trage cu arcul.
Totul se va desfășura pe fondul muzicii și dansurilor populare asigurate de artiști și ansambluri folclorice, dar și de DJ cunoscuți, după următorul program:
Sâmbătă 31 August
Programe permanente
– Târgul Produselor Sătmărene
– Curte țărănească – Mângăierea animalelor mici
– Trăsură cu cai
– Loc de joacă tradițională cu Asociația Borókagyökér
– Atelierul de fierărie tradițională
– Prelucrare de magiun cu producătorul Fehér Gyula
– Mustărie – cu 3 crame din județul Satu Mare
– Taur mecanic rodeo
-12:00 – 19:00 Tir cu arcul – S.T.I.E Arcașii tradiționaliști din Satu Mare și Asociația „Ajută și tu”
16:00 – 18:00 Activități pentru copii cu Serviciului de Ajutor Maltez
Scenă
17:30 Spectacole de dansuri populare
– Ansamblul ”Pünküsdi Rózsák” din Dorolț
– Ansamblul Județean „Szamoshát”
– Ansamblul ”Nemesek” din Lelei
– Ansamblul „Orgonác” din Dobra
21:00 Concert Insect
Duminică 1. Septembrie
Programe permanente
– Târgul Produselor Sătmărene
– Curte țărănească – Mângăierea animalelor mici
– Trăsură cu cai
– Loc de joacă tradițională cu Asociația Borókagyökér
– Atelierul de fierărie tradițională
– Prelucrare de magiun cu producătorul Fehér Gyula
– Mustărie – cu 3 crame din județul Satu Mare
– Taur mecanic rodeo
-12:00 – 19:00 Tir cu arcul – S.T.I.E Arcașii tradiționaliști din Satu Mare și Asociația „Ajută și tu”
16:00 – 18:00 Activități pentru copii cu Serviciului de Ajutor Maltez
Scenă
16:00 – Spectacol de teatru de păpuși – „Ludas Matyi”
17:30 Spectacole de dansuri populare:
– Ansamblul „Ceatăra” din Carei
– Ansamblul ”Bokréta” din Orașu Nou
– Ansamblul ”Röpike” din Satu Mare
– Ansamblul ”Gyöngyösbokréta” din Micula
– Ansamblul „Nyíló Akác” din Valea lui Mihai
19:30 Concert – Dj Szatmári & Szakos Andi



